money.ro
Actualitatemoney.ro

România a avut în primul trimestru a treia creştere a costurilor orare cu forţa de muncă din UE

Publicat la 13.06.2008, 10:49:54

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România a avut în primul trimestru a treia creştere a costurilor orare cu forţa de muncă din UE

Costurile totale pentru o oră de muncă au crescut în România, în medie, cu 19,6% în primul trimestru din 2008, o creştere mai temperată faţă de cea de 25,2% din ultimul trimestru al anului trecut, fiind a treia evoluţie din UE, potrivit datelor preliminare publicate, vineri, de Eurostat.

În România, angajatorii au plătit în primele trei luni, în medie, cu 19,6% mai mult pe ora de muncă decât în primele trei luni ale anului trecut. Creşterea este, însă, mai mică decât în ultimul trimestru al anului anterior, când costurile medii pe ora de lucru, calculate pe ansamblul economiei, s-au mărit cu 25,2% pe an.

Statistica pe ramuri de activitate nu relevă discrepanţe mari între sectoarele economice. Astfel, în industrie, costurile orare cu salariile, precum şi cu celelalte cheltuieli non-salariale s-au majorat cu 19% pe an, în construcţii, creşterea anuală a fost de 19,8%, o mărire similară fiind marcată şi în sectorul serviciilor.

Între statele membre ale Uniunii Europene, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Letonia, de 33,3% şi Lituania, de 26,2%, pe poziţia a treia aflându-se România, cu un procentaj ceva mai scăzut, 19,6%. Bulgaria a fost a patra, cu majorări ale cheltuielile efectuate de angajatori pentru plata orară a salariaţilor de 19,4% pe an.


Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite