"Azi (n.r. miercuri, 1 aprilie) a demarat, ca în fiecare an, programul de înmagazinare a gazelor, care va dura până la 1 octombrie. Cantitatea de gaze importată va creşte treptat", spun oficialii Transgaz.
Potrivit acestora, miercuri, de la ora 12.00, importurile de gaze au crescut de la 30.000 mc gaze/oră la 100.000 mc gaze/oră. Debitul este astfel de trei ori mai mare, de la 0,7 milioane mc gaze/zi, la 2,4 milioane mc gaze/zi. De asemenea, presiunea este normală, de 33 atm (atmosfere), parametrii care se încadrează în contract.
România nu este afectată de explozia gazoductului din Transnistria, care s-a produs miercuri dimineaţă, debitul scăzând la jumătate doar pe conductele care ne tranzitează ţara, una către Bulgaria şi două către Turcia.
România foloseşte în sezonul rece gazele înmagazinate în timpul verii, în depozitele Romgaz
Populaţia României consumă anual aproximativ 18 miliarde metri cubi gaze naturale. Dintre acestea, circa două treimi sunt asigurate de Petrom (deţinută de grupul austriac OMV) şi de producătorul de stat de gaze naturale Romgaz şi o treime din necesarul de gaze este importată.
Romgaz operează şase depozite proprii subterane de gaze naturale care se află la: Sărmăşel, Cetatea de Baltă (în bazinul Transilvaniei), Bilciureşti, Bălăceanca, Urziceni şi Gherceşti (în zona extracarpatică). Compania mai deţine depozite în asociere la Târgu Mureş (cu firma Depomureş) şi la Nades (cu firma Amgaz). Cele trei depozite ale Romgaz din apropierea Capitalei (de la Bălăceanca, Urziceni şi Bilciureşti) pot asigura de exemplu consumul zilnic de gaze naturale al Bucureştiului. Consumul de gaze naturale al Capitalei se ridică la 14-16 milioane metri cubi de gaze/zi în sezonul rece.
Cel mai mare depozit de înmagazinare din România este cel de la Bilciureşti (aflat la 40 km nord-nord-vest de capitală), din punctul de vedere al capacităţii de înmagazinare - 1,3 mld. mc/ciclu - şi este localizat la o adâncime de 2.000 m. Ciclul de înmagazinare al gazelor în depozit este de şase luni pe an, din luna aprilie până în octombrie, iar ciclul de extracţie gaze din depozit - din octombrie până în aprilie anul următor, potrivit Romgaz.
Rolul depozitării în producţie este să aplatizeze în mod natural producţia de gaze din timpul sezonului rece (când cererea în sectorul comercial şi rezidenţial este maximă) cu cea din timpul verii (când cererea este scăzută), prin preluarea cantităţilor disponibile. Linializarea producţiei reduce costul gazelor la consumatorul final, explică reprezentanţii Romgaz.
Titlurile Transgaz se tranzacţionează la prima categorie a Bursei de Valori, sub simbolul TGN. Compania are un capital social de 117,74 milioane lei, divizat în 11,77 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 10 lei. Ministerul Finanţelor Publice deţine 73% din capitalul social al Transgaz, Fondul Proprietatea şi-a menţinut procentul de aproximativ 15%, iar restul de 10% reprezintă acţiunile libere (free-float), care se tranzacţionează la BVB.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.