Președintele Asociației Profesionale a Prestatorilor de Servicii în Silvicultură (APPSS), Dan Popescu, acuză oficialii din Ministerul Mediului că nu s-au preocupat de programul de împădurire, astfel că replantarea de arbori în locurile defrișate deja a fost stopată.
„În acest program era vorba de replantarea a 7.000 de hectare de teren, dar clar vor fi supuse acestor distrugeri dacă nu se ia o măsură imediată și asta pentru că societățile care prestează serviciile respective nu mai reușesc să susțină lucrările”, a spus Popescu pentru Libertatea.
Lucrările nu au mai fost plătite de 2-3 ani de zile, spun silvicultorii, și asta pentru că oficialii statului nu au luat nici o măsură.
„În Codul Silvic spune că trebuie să plantăm 2 milioane de hectare de teren până în 2035, dar dacă se lucrează în ritmul în care s-a început, adică de circa 2.000 de hectare pe an, ne va lua 1000 de ani să terminăm împădurirea, asta în condițiile în care nu se mai degradează nici un hectar de pământ”, a afirmat șeful APPSS.
Potrivit lui Dan Popescu, autoritățile în aduc aminte de perdele de copaci care existau înainte pe marginea câmpurilor numai când sunt viscole și atunci îndeamnă la plantat, dar în rest închid ochii.
România a distrus 600.000 de hectare de pădure, iar potrivit Inventarului Forestier Național mai avem puțin peste 7 milioane de hectare de pădure pe teritoriul țării.
România a distrus sute de mii de hectare de pădure
Publicat la 25.08.2016, 09:53:15
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
