money.ro
Piețe financiaremoney.ro

România a ieşit din graţiile investitorilor străini

Publicat la 20.01.2009, 10:30:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România a ieşit din graţiile investitorilor străini

Directorul executiv al instituţiei, Doina Ciomag a spus la The Money Channel că un acord cu o instituţie internaţională, cum este FMI, ar putea da un semnal pozitiv investitorilor.

"Cred că aici am putea trage un semnal de alarmă. România suferă din nou de lipsă de credibilitate pe plan internaţional. Trebuie să ne regăsim şi să ne regândim pe piaţa financiară, pentru ca accesul la sursele de finanţare să devină nu atât de scump pe cât sunt astăzi, astfel încât să atragem investiţiile", a declarat Doina Ciomag, director executiv CIS.

Estimările pentru acest an în privinţa investiţiilor străine directe nu arată deloc bine, în contextul în care cele mai multe companii îşi regândesc bugetele pe fondul lipsei finanţării.

"Din păcate estimările pentru 2009 vor fi cele care vor îngloba efectele crizei internaţionale şi atunci vom vedea o scădere a investiţiilor străine directe în România. Nu vom avea o prăbuşire a investiţiilor străine. Este evident că vom avea o mai mare precauţie a investitorilor atunci când îşi vor alege destinaţia. Cred că aici este locul unde noi, ca factori de decizie, putem să lucrăm să facem România mai atractivă", a mai adăugat Doina Ciomag.

Un eventual acord cu o instituţie internaţională ar putea fi interpretat ca un semnal pozitiv de către investitori, mai spune Doina Ciomag

"Orice deschidere către instituţiile internaţionale aduc un semn de stabilitate şi credibilitate României ca piaţă financiară internaţională", a încheiat Doina Ciomag.
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite