Pe de altă parte, PIB-ul a urcat cu 0,3% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului. Impozitele nete pe produs au fost principalul vector de creştere economică, în timp ce consolidarea administraţiei publice a adus cea mai mare scădere, arată calulele Money Channel.
Economia României a scăzut cu 0,2% în ultimul trimestru al anului trecut faţă de trimestru trei. Cele mai noi date ale Institutului Naţional de Statistică arată că PIB-ul s-a contractat şi în primele trei luni ale acestui an, cu 0,1%. Aşadar, economia locală a intrat în recesiune tehnică. În ritm anual, PIB-ul a crescut cu 0,3% în primele trei luni, ritm mult sub creşterea economică de 1,7% anticipată de Guvern pentru acest an. De unde a venit, însă, această creştere uşoară?
Calculele Money Channel arată că impozitele nete pe produs au adus cea mai mare contribuţie, de 0,9 puncte procentuale, pe fondul reducerii masive a subvenţiilor plătite de stat şi a creşterii încasărilor la buget. Alt aport important a venit din partea comerţului, turismului şi transportului, de 0,15%. Cu o contribuţie de 0,1% au venit agricultura, precum şi informaţiile şi comunicaţiie. Pe de altă parte, principalul factor de scădere economică a fost sectorul administraţiei publice, care a adus un minus de aproximativ 0,7 puncte procentuale. Şi industria, motorul României de până acum, a tras în jos PIB-ul cu 0,1% în primul trimestru al anului, potrivit calculelor Money Channel.
Alte domenii aflate pe minus sunt construcţiile, activităţile profesionale, tranzacţiile imobiliare şi, într-o mai mică măsură, sectorul financiar. Altă metodă de calcul a produsului intern brut arată că investiţiile au fost principalul sprijin pentru economia locală, în timp ce exporturile s-au micşorat.



