Parlamentul European a dezbătut marţi seară un pachet legislativ care urmăreşte liberalizarea pieţei energetice UE prin separarea activităţilor de producţie şi cele de transmisie de energie electrică şi gaz natural în cadrul companiilor europene (unbundling), precum şi prin întărirea independenţei autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei. Europarlamentarii vor vota miercuri propunerile legislative, deja agreeate cu guvernele naţionale şi Comisia Europeană.
Odată cu acest pachet va fi înfiinţată şi o nouă autoritate europeană, ACER, care va coordona cooperarea între cele 27 de autorităţi naţionale în sectorul energetic şi va veghea la menţinerea independenţei totale a acestora.
“România a propus să fie gazda acestei agenţii”, a declarat în intervenţia sa din plenul PE europarlamentarul PDL Theodor Stolojan.
Potrivit unor surse europene consultate de NewsIn, sediul provizoriu al agenţiei va fi iniţial la Bruxelles, decizia privind amplasarea într-unul din cele 27 de state membre urmând a fi luată ulterior de către Consiliul European, format din şefii de stat sau de guvern ai ţărilor membre UE.
Agenţia nu va avea un rol executiv, ci unul de coordonare între autorităţile naţionale şi Comisia Europeană. Va putea emite avize adresate operatorilor din sistemul de transmisie, autorităţilor de reglementare, precum şi decizii individuale în cazuri specifice.
ACER va veghea ca nici o autoritate naţioanală de reglementare să nu fie influenţată politic de vreun guvern sau ca activitatea sa să fie influenţată de vreo altă entitate publică sau privată.
Agenţia va fi condusă de un director şi un consiliu de administraţie, urmând a avea între 40-50 de angajaţi şi un buget anual de 6-7 milioane de euro. (NewsIn)
Bătălia pentru sediile agenţiilor UE este adesea o chestiune de mândrie naţională. În 2005, premierul italian Silvio Berlusconi a iscat un mic scandal diplomatic cu Finlanda pentru sediul Autorităţii Europene pentru Siguraţa Alimentară, care este acum găzduită în regiunea Parma. “Nu există nici un termen de comparaţie între şunca de Parma şi carnea de ren afumată”, a spus atunci Berlusconi, stârnind stupoare la Helsinki, unde guvernul finlandez a chemat ambasadorul italian pentru explicaţii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.