money.ro
Actualitatemoney.ro

România a trecut de pe primul pe ultimul loc în UE la viteza construcţiilor

Publicat la 19.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România a trecut de pe primul pe  ultimul loc în UE la viteza construcţiilor

Activitatea sectorului de construcţii din România s-a diminuat, în mai, cu 23,7% faţă de luna similară din 2008, fiind cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (UE) şi depăşind de peste două ori reducerea pe ansamblul blocului comunitar, care a fost de 9,6%, a anunţat Eurostat. Scăderea vine pe fondul unui volum redus al cheltuielilor publice cu infrastructura, ce au scăzut, în prima parte a anului, cu 30% faţă de începutul anului 2008, avertizează oamenii de afaceri care participă la consultările Guvernul Privat, proiect derulat de Business Standard, ce aduce expertiza de business pe masa autorităţilor.

"Programul guvernamental de investiţii întârzie nepermis de mult. Unele întârzieri sunt explicabile prin scăderea veniturilor la buget, însă există şi o foarte mare ezitare. Încă nu s-a ieşit din faza vorbelor. O economie poate ieşi din criză prin investiţii, dar, dacă acestea nu sunt făcute, se poate ajunge rău de tot", spune Alexandru Dobre, membru al Comitetului Director al Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO).

În primul trimestru al anului, construcţiile au fost singurul sector care a contribuit pozitiv la formarea PIB-ului, atenuând astfel scăderea la doar 6,2%, potrivit datelor INS. Pentru al doilea trimestru, Guvernul Privat estimează că şi construcţiile au trecut pe minus, iar contracţia totală a economiei este posibil să fi ajuns la 7-7,5% în termeni anuali. Premierul Emil Boc a anunţat că o parte a cheltuielilor cu infrastructura din trimestrul al patrulea ar putea fi mutate în trimestrul al treilea, pentru a stimula creşterea economică, anunţ privit însă cu scepticism de economişti, care spun că acest transfer este nefezabil, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar.

România a avut în mai o scădere lunară de 1,7%, reprezentând a cincea scădere a activităţii din acest sector din UE. Faţă de aprilie, sectorul construcţiilor a raportat în mai o scădere de 2,7% în UE şi de 2% în zona euro. Eurostat, care a centralizat date pentru 12 din cele 27 de state membre, arată că sectorul construcţiilor a înregistrat în mai, în termeni anuali, scăderi în nouă state membre şi a crescut doar în Suedia (10,9%), Germania (1,2%) şi Polonia (0,1%), faţă de luna similară din 2008. După România, scăderi semnificative în termeni anuali au fost înregistrate în mai, de asemenea, în Slovenia (21,1%) şi Marea Britanie (17,9%). Lucrările de construcţii au scăzut în UE, în mai, cu 9,6% faţă de aceeaşi lună din 2008, iar ţările din zona euro au înregistrat o reducere anuală mai mică, de 8%, în acelaşi interval.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite