În regiune, România a fost depăşită doar de Polonia. România şi-a păstrat atractivitatea pentru investitori. Potrivit ultimului raport UNCTAD, ea a atras în 2008 investiţii străine de 13,3 miliarde de dolari, în creştere cu 3,4 miliarde de dolari faţă de anul anterior. Intrările directe în Cehia, Ungaria, România şi Slovacia au compensat ieşirile de capital străin din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, potrivit specialiştilor ONU.
Astfel, România a fost a 11-a ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere al sumelor investite de străini, în urcare de pe poziţia a 16-a în 2007. România a atras anul trecut 2,6% din investiţiile străine directe din Uniunea Europeană, în creştere de la 1,2% în 2007.
Potrivit datelor UNCTAD, România a avut anul trecut ieşiri de investiţii directe de 272 de milioane de dolari, semn că firmele româneşti nu se extind pe alte pieţe. Din punct de vedere al numărului de proiecte greenfield, România ocupa în 2008 locul 11 în lume, cu 348 de proiecte de investiţii străine de la zero. În primul trimestru din acest an, România a atras 41 de proiecte greenfield.