România alocă prea puţin pentru energia regenerabilă
Publicat la 16.04.2007, 15:59:33
Doar 2 la sută din fondurile structurale ale Uniunii Europene, destinate fostelor ţări comuniste din estul Europei, ar putea fi alocate pentru eficacitatea energetică şi pentru energiile regenerebile, potrivit unui studiu publicat de asociaţiile Amis de la Terre şi CEE Bankwatch, titrează Le Monde. Comisia Europeană nu a contestat aceste concluzii.
Cele două organizaţii non-guvernamentale au examinat propunerile de cofinanţare supuse Comisiei de către noii membrii ai Uniunii Europene din Europa Centrală şi de Est, adică opt state care au aderat în anul 2004 (Cipru şi Malta nu au fost luate în considerare), plus România şi Bulgaria, care au intrat în UE la 1 ianuarie.
O sumă totală de 177 miliarde de euro ar trebui să fie alocată acestor ţări în perioada 2007-2013. Organizaţiile Amis de la Terre şi CEE Bankwatch au calculat că, dacă Comisia ar valida propunerile făcute, doar 3,6 miliarde din această sumă ar putea fi destinate investiţiilor pentru mediul înconjurător.
Organizaţiile punctează în special Polonia şi Ungaria, care alocă doar 1% celor două proiecte. ONG-urile au mai calculat că jumătate din suma alocată transporturilor, adică 25 miliarde de euro, va servi finanţărilor pentru construcţia străzilor şi a autostrăzilor, mai ales în Polonia şi Slovacia.
Doar 14 miliarde vor fi alocate căilor ferate, iar 4,8 miliarde transportului public. Cele mai "proaste" propuneri în ceea ce priveşte transportul public vin din partea României, a Slovaciei, Lituaniei şi Sloveniei.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
