money.ro
Piețe financiaremoney.ro

România ar putea lua 13 miliarde euro de la FMI, în cadrul unui împrumut extern de 18 miliarde euro

Publicat la 17.03.2009, 16:32:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România ar putea lua 13 miliarde euro de la FMI, în cadrul unui împrumut extern de 18 miliarde euro

"Delegaţia FMI a discutat, de principiu, la Cotroceni, proiectul scrisorii cadru privind un posibil acord de finanţare. Acest lucru nu înseamnă, însă, că Fondul a terminat evaluarea economică a ţării. Suma avută în vedere de autorităţile române pentru întregul pachet de finanţare este de aproximativ 18 miliarde euro, din care 13 miliarde euro de la FMI", au mai spus sursele.

Programul FMI pentru România este parte a unui pachet multilateral de finanţare, la care mai iau parte Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM).

Potrivit surselor apropiate discuţiilor, împrumutul extern se va contracta pe o perioadă de doi ani, iar cea mai mare parte a fondurilor va fi folosită în 2009. De asemenea, România ar urma să tragă banii în tranşe, după verificări periodice.

"Acordul cu FMI este încheiat, în mod normal, pe 2 ani. Poate fi şi pe 18 luni, dar nu mai mult de 24 de luni. În acest caz, suma la care s-ar putea ajunge în urma negocierilor între autorităţile române, FMI, Comisia Europeană şi celelalte instituţii financiare internaţionale ar putea cuprinde şi fonduri pentru 2010, în funcţie de golul de finanţare estimat pentru anul viitor", a explicat, săptămâna trecută, pentru NewsIn, consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru.

Fondurile de la FMI ar urma să fie folosite de România pentru protejarea rezervei valutare. Potrivit declaraţiilor făcute de economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, la finalul săptămânii trecute, destinaţia banilor de la Comisia Europeană nu era încă stabilită. Banii ar putea fi folosiţi exclusiv pentru nevoi de balanţă externă, la fel ca împrumutul de la FMI, sau ar putea finanţa şi proiecte de investiţii.

Procedura standard prevede că, după negocierile între cele două părţi, FMI redactează scrisoarea de intenţie şi memorandumul de politici economice, care în final sunt semnate de reprezentanţii români.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite