"Presiunea, densitatea de virus, în România, scăzând, ne permite să spunem că, dacă din luna iunie noi vom anunţa Bruxelles-ul că nu avem focare, că am implementat legislativ şi că avem posibilitatea să eradicăm dacă vor mai apărea focare, practic din 2010 Comisia ar putea ridica aceste sancţiuni", a declarat la Business Box, Radu Roatiş, fost preşedinte ANSVSA.
Preşedintele Comisiei de agricultură, Valeriu Tabără, susţine că acuzele care i s-au adus într-un articol din New York Times sunt nefondate. Jurnaliştii americani sustineau că Tabară, ajutat de alţi politicieni, a reusit sa treaca un amendament prin care proprietarii de animale, inclusiv compania Smithsfield, aveau dreptul sa fie despăgubiţi dupa pierderi cauzate de boala, indiferent daca au fost ignorate măsurile de biosecuritate.
"Ziariştilor care au venit şi aveau reţineri la lucrurile corecte spuse, le-am trimis inclusiv textul de lege. Pentru că nicio lege nu a fost făcută în Parlamentul României cu adresă Smithfield, nici măcar ţintă. A fost pentru eradicarea anemiei infecţiose la cai. Eu vă pot spune şi cine a semnat această iniţiativă. Colegi parlamentari din toate partidele", a spus Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei de agricultură.


