Astfel, în 2006, PIB-ul României la paritatea puterii de cumpărare era de 192,96 miliarde euro, ceea ce corespunde unei valori de 8.900 de euro pe locuitor. Aceste cifre plasează România pe locul 26 (penultimul) în rândul statelor membre ale UE, care aveau o medie a PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 23.600 euro, potrivit datelor Eurostat. România depăşea la acest indicator doar Bulgaria, cu 8.800 euro/locuitor la paritatea puterii de cumpărare sau 37% din media UE.
Dintre cele trei state candidate la aderare, Croaţia se situa în 2006 la 50% din media bunăstării din UE, în timp de Turcia era la 29% din acest nivel, iar Macedonia la 27%.
Cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar era anul trecut Luxemburg, cu 180% peste nivelul mediu al PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare al UE. Următoarele ţări în clasamentul bunăstării erau Irlanda (cu 44% peste media UE), Olanda (31% peste media UE), Austria (29% peste medie) şi Danemarca (27% peste nivelul mediu din UE). În apropierea mediei europene se situau în 2006 Italia (cu 4% peste media UE 27), Spania (cu 2% peste aceeaşi medie) şi Cipru (94% din media UE 27), potrivit estimărilor Eurostat.
Dintre ţările din fostul bloc socialist, Slovenia era anul trecut cea mai prosperă ţară, situându-se la 87% din media UE, urmată de Republica Cehă (79%), Estonia (67%), Ungaria (66%) şi Slovacia (63%). Lituania era anul trecut la 58% din media europeană, Letonia la 56%, în timp ce Polonia, antepenultima ţară în clasamantul UE, era la 53% din media blocului comunitar.
În termeni nominali, PIB-ul României a fost anul trecut de 97,1 miliarde euro (342,4 miliarde lei), care corespunde unui nivel de 4.500 euro/locuitor (penultimul loc în UE), în timp ce Bulgaria se situa tot pe ultimul loc, cu PIB de 25,1 miliarde euro (3.300 euro/locuitor).
Paritatea puterii de cumpărare se determină pe baza diferenţelor de preţuri între ţări. Astfel, un euro la paritatea puterii de cumpărare (sau standard al parităţii de cumpărare - PPS) permite cumpărarea aceleiaşi cantităţi de bunuri sau servicii în oricare din ţările analizate.
România, codaşa Europei la capitolul bunăstării
Publicat la 28.06.2007, 14:41:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
