money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Industria îşi revine. România e pe locul II în UE după creşterea comenzilor noi în ianuarie (VIDEO)

Publicat la 24.03.2010, 11:49:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Industria îşi revine. România e pe locul II în UE după creşterea comenzilor noi în ianuarie (VIDEO)
Biroul european de statistică a centralizat date pentru 20 de state membre. În ianuarie, comenzile noi din industrie au crescut în 11 dintre acestea, şi au scăzut în 9.

COMENZILE INDUSTRIALE NOI
IANUARIE 2010-IANUARIE 2009
Slovacia + 21,3%
România + 16,3%
Germania + 15,3%

Cele mai mari creşteri ale comenzilor industriale noi au avut loc în Slovacia, de 21,3%, România, de 16,3% şi Germania, de 15,3%. În schimb, cele mai importante scăderi au fost în Irlanda, Estonia şi Ungaria.

În ianuarie, comenzile noi pentru bunuri intermediare au crescut cu 11,3% în statele Uniunii şi cu peste 12% în zona euro. Iar cele pentru bunurile de capital, cu 5,2% în statele blocului comunitar şi cu 5,5% în zona euro. Comenzile pentru bunurile de folosinţă îndelungată au avansat cu 5% în Uniune şi cu 0,2% în zona euro, în timp ce produsele de uz curent au scăzut cu 4,5% în UE şi cu 3,5% în zona euro.

Faţă de luna anterioară, comenzile industriale noi au crescut în ianuarie cu 8,3% în România, al doilea avans din Uniune ca în ritm lunar, în timp ce pe ansamblul blocului comunitar, comenzile industriale noi au scăzut cu 0,2% faţă de decembrie. În zona euro, declinul a fost de 2%. Cele mai mari creşteri faţă de decembrie au fost înregistrate în Irlanda, România, Lituania şi Polonia. Scăderile cele mai mari au fost raportate în Grecia, Franţa şi Danemarca.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite