România a rămas o ţară atractivă pentru investitorii străini. Preşedintele Institutului italian pentru Comerţ Exterior de la Bucureşti, Mario Iaccarino, spune că slaba dezvoltare a infrastructurii o să atragă afaceriştii italieni.
Schimburile comerciale dintre România şi Italia au scăzut semnificativ din noiembrie anul trecut. Investitorii italieni cunosc însă, potenţialul ţării aşa că îşi fac noi planuri.
"Din punctul de vedere al investitorului străin România este o ţară favorabilă. În România se vine pentru investiţii importante. România are nevoie de infrastructură şi ştim bine acest lucru", susţine Mario Iaccarino.
În România sunt înregistraţi 15 mii de întreprinzători italieni. Domeniile lor preferate sunt sectorul auto, industria textilă şi cea agroalimentară.





