money.ro
Actualitatemoney.ro

România este pe locul 2 din 73 de ţări după creşterile pe care le-a avut Bursa în ultimii 10 ani

Publicat la 06.12.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România este pe locul 2 din 73 de ţări după creşterile pe care le-a avut Bursa în ultimii 10 ani

Datele Bespoke arată că ultimul deceniu a aparţinut pieţelor emergente, care au depăşit cu mult performanţele bursele dezvoltate. Mai mult, doar 17 pieţe dintre cele analizate au adus pierderi investitorilor, iar între acestea se află aproape toate bursele din grupul celor mai industrializate 7 naţiuni (G7), grup din care fac parte Statele Unite ale Amercii, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Canada.

Bespoke a calculat evoluţia indicilor bursieri de referinţă de la începutul lui 2000 şi până în luna decembrie a acestui an, în cazul României, fiind urmărit indicele BET.

Cel mai mare câştig, dintre toate cele 73 de pieţe, l-a adus bursa din Ucraina, cu o creştere de 1.445%, în timp ce din grupul celor mai mari pieţe emergente, cunoscut sub numele de BRIC (Brazilia, Rusia, India, China), cea mai mare creştere, de 711%, a avut-o bursa din Rusia.

Pe de altă parte, dintre statele aparţinând G7, singura piaţă pe plus a fost cea din Canada, cu o apreciere de 39%, la polul opus aflându-se Japonia, cu o pierdere de 49%. Pieţele din Statele Unite şi Marea Britanie au înregistrat fiecare scăderi în jurul a 24%.

Brokerii: Cel mai bun lucru la alegeri este că se termină

Pieţele emergente conduc şi topul aprecierilor de la începutul acestui an, unde România se află între primele 15, cu o creştere de 67%. Ieri s-au încheiat alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României, eveniment a cărui influenţă asupra Bursei a fost interpretată în diverse moduri de către brokeri, singura opinie comună în rândul acestora fiind aceea că, la nivel teoretic cel puţin, în piaţă ar trebui să existe mai puţină incertitudine.

O parte dintre brokeri spun că aşteptările privind alegerile sunt deja incluse în cotaţii, urmând ca pe termen scurt piaţa să fie lipsită de evoluţii ieşite din comun, aşa cum de altfel s-a întâmplat şi după primul tur al alegerilor.

"Impactul alegerilor va fi minor din punctul meu de vedere; informaţia a fost preluată în piaţă de mult timp, iar săptămâna această nu mă aştept la nimic spectaculos generat de acest factor. Câştigătorul alegerilor nu are o mare importantă, deoarece este clar că Bursa nu însemna o mare prioritate pentru niciunul, masa electorală din această zonă fiind foarte mică", este de părere Adrian Lupşan, directorul general adjunct al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Alţi brokeri consideră că rezultatul cursei prezidenţiale ar putea avea un impact pozitiv asupra Bursei, însă doar în condiţiile în care la nivel politic s-ar ajunge la un consens în cel mai scurt timp posibil, iar România ar putea astfel să reia discuţiile cu Fondul Monetar internaţional (FMI).

"Cu siguranţă alegerile vor influenţa piaţa, dar singura posibilitate pentru ca aceasta să fie una pozitivă, este ca imediat după încheierea lor să avem o majoritate şi în Parlament, astfel încât FMI să aibă cu cine să stea de vorbă. Nu neapărat persoana contează, ci energiile pe care acesta le poate coaliza. Străinii de exemplu nu stau departe de piaţă din cauza alegerilor, ci din cauza datelor macro proaste, care pot rămâne aşa mult timp dacă fiecare tabără continuă să se radicalizeze", a declarat Laurenţiu Floroiu, director de tranzacţionare la societatea de brokeraj EFG Eurobank Securities.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite