România este printre statele cele mai vulnerabile la probleme de finanţare
Publicat la 28.08.2008, 11:42:14
Principalii factori de risc îi reprezintă, în opinia specialiştilor Fitch presiunile inflaţioniste, condiţiile dificile de creditare şi deficitele mari de cont curent. La capitolul ameninţarea deficitului de cont curent, România se află printre statele cele mai vulnerabile alături de Bulgaria, Estonia şi Letonia.
Fitch menţine estimarea legată de momentul adoptării monedei europene de către România, la 2015, cu un an întârzirere faţă de data stabilită de autorităţile române. Edward Parker, şeful departamentului pentru Europa Emergentă din cadrul Fitch spune că riscurile ca multe economii din regiune să experimenteze o aterizare dură este tot mai mare în condiţiile în care riscurile se înmulţesc. Toate acestea vor afecta perspectivele şi chiar ratingurile unuor state.
În ultimele 18 luni, doar trei state din regiunea Central şi Est Europeană au beneficiat de o îmbunătăţire a calificativului acordat de Fitch. Este vorba despre Cehia şi Slovacia care au trecut la A+, respectiv Armenia care a primit ratingul dublu B. Mai mult, balanţa perspectivelor a înclinat spre negativă în august 2008, de la pozitivă în aceeaşi lună din 2007, ceea ce reflectă presiunile asupra ratingurilor. 7 state central şi est europene se află acum sub perspectivă negativă din parte Fitch, printre care şi România, ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel de la începutul monitorizării. Totodată, agenţia de rating estimează o încetinire a avansului economic, în regiune, la 5,8% în acest an, faţă de 6,9% cât a fost în 2007.
Extrem de vulnerabile sunt Estonia şi Letonia care se găsesc pe marginea prăpastiei numită recesiune. La toate aceste presiuni se adaugă şi o inflaţie tot mai mare în majoritatea statelor care au cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimii ani. O inflaţie ridicată sporeşte riscurile unei crize valutare şi chiar bancare, avertizează Fitch.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
