Potrivit raportului publicat de Allianz Global Investors, Romania nu va fi crutata de efectele schimbarilor demografice. Pana in 2050, populatia va scadea de la 21.7 milioane la 16.8. De asemenea, procentul pensionarilor va ajunge la 49, ceva mai putin decat media celorlalte tari din Uniunea Europeana.
Rata fertilitatii in statele Europei centrale si de est este cuprinsa intre 1,24 si 1,42 copii la fiecare femeie. Pentru ca populatia sa ramana constanta, rata ar trebui sa fie de 2,1. Asta inseamna ca populatia din tarile analizate in raport se va micsora cu 15 la suta, adica aproximativ 16 milioane de persoane, pana in 2050.
De asemenea, raportul dintre persoanele apte de munca si pensionari va urca la 2 in aceasta parte a continentului, ceea ce inseamna ca doua persoane apte de munca trebuie sa sustina un pensionar. Pentru a raspunde tendintelor demografice si transformarilor economice, opt din cele 11 tari analizate in raport, printre care si Romania, au introdus noi sisteme obligatorii de pensii in scopul de a diversifica veniturile pensionarilor.
Raportul Allianz arata ca reforma in acest domeniu a fost foarte dificila in Romania, ceea ce a dus la o scadere a increderii din partea populatiei. Intre anii 2000 si 2004, legea sistemul pensiilor publice a fost modificata de 23 de ori. In prezent, investitiile in produse financiare concureaza cu nivelul ridicat al consumului.
In domeniul reformei pensiilor, Romania este ramasa in urma fatza de alte tari est europene, dar cand sistemul va sta pe propriile picioare, sau pe proprii piloni, Romania va deveni o piata atragatoare pentru managerii de valori mobiliare, mai arata raportul Allianz.



