Potrivit consilierului, aceasta ar fi oferta prezentata de consortiul international de brokeri, format din companiile Guy Carpenters, AON, Benfield si Willis, pentru ca Romania sa poata cumpara de pe piata externa o protectie de peste trei miliarde euro. Potrivit reprezentantului MIRA, valoarea primelor ce vor fi subscrise dupa intrarea in vigoare a legii privind asigurarea obligatorie a locuintelor se va ridica la 145 milioane de euro, daca toti proprietarii vor cumpara protectie impotriva celor trei riscuri. “Prima de reasigurare va fi platita in functie de incasarile realizate. Estimez ca, intr-o prima etapa, gradul de cuprindere in asigurare va fi undeva intre 50 si 60%. Pentru primul an, vom cumpara reasigurare pentru un grad de penetrare de 20%”, a aratat Popescu.

Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor se afla in dezbatere parlamentara, urmand sa fie adoptat de Senat in aceasta saptamana si, pana la finele lunii octombrie, de Camera Deputatilor. Radu Mircea Popescu estimeaza ca, la sfarsitul lunii aprilie 2008, legea ar putea deveni operationala. Proiectul legii prevede infiintarea Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID), ca societate pe actiuni, prin afilierea firmelor de asigurare autorizate sa incheie asigurari obligatorii pentru locuinte. “Pe langa asiguratori autohtoni, si companii externe de profil si-au manifestat intentia de a intra in actionariatul PAID”, a spus Popescu. Potrivit proiectului de lege, prima anuala de asigurare va avea o valoare cuprinsa intre 10 si 20 de euro, in functie de materialele utilizate si de structura imobilului.

Reprezentantii companiilor de asigurare sunt de parere ca aceste valori ale primelor de asigurare sunt reduse si nu vor acoperi cheltuielile de achizitie ale politei de asigurare. “Un nivel de 30-35 de euro al primei de asigurare ar fi rezonabil si cred ca, in urma unei analize atente, se poate rectifica nivelul primei”, a declarat directorul general al Astra-Uniqa, companie interesata de participarea la crearea PAID.

Legislatie 
Caracterul obligatoriu al asigurarii va intra in vigoare in termen de sase luni de la publicarea legii in Monitorul Oficial.