În funcţie de producţia medie pentru 2008-2010, Franţa, cu o cotă de 23%, a fost cel mai mare producător de cereale, urmată de Germania 16%, Polonia 10%, Marea Britanie 8%, Spania 7% şi Italia 6%. România s-a plasat pe locul 7 cu 5,4%.
De altfel, Franţa este principalul producător pentru principalele trei cereale, respectiv grâu, orz şi porumb.
România a avut o cotă de 4,3% la producţia de grâu, fiind astfel pe locul cinci în UE, iar la orz a obţinut 2,1%.
Cel mai bun rezultat în ceea ce priveşte cerealele l-a avut România la porumb, cu o cotă de 13,9%, ocupând locul trei la nivelul UE.
"După o producţie bogată în 2008, favorizată de condiţiile meteo favorabile şi de preţurile ridicate din anul anterior, producţia a scăzut în 2009 şi 2010 ca urmare a reducerii suprafeţei totale şi a unor condiţii meteo mai puţin favorabile. În medie, UE27 a produs circa 300 de milioane de tone de cereale pe an în perioada 2008-2010", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Eurostat.
Colectările de lapte de vacă au fost de 136,4 milioane tone în 2010, din care s-au obţinut 31,5 milioane de tone de lapte de consum şi 9 tone de brânză, pe lângă alte produse lactate, potrivit analizei. Colectările de lapte reprezintă doar o parte din producţia totală de lapte ale fermelor, care include consumul domestic, vânzările directe şi hrană pentru vite.
Cel mai bun rezultat în materie de lapte pentru consum l-a avut Marea Britanie - 22%, urmată de Germania - 17%, Franţa - 12% şi Spania - 11%. Cel mai important producător de brânză a fost Germania - 23%, ţară urmată de Franţa - 21%, Italia - 13%, Olanda - 8% şi Polonia - 7%.
România a raportat anul trecut o producţie de 223.000 de tone de lapte de consum şi 64.000 tone de brânză.
În 2010, UE a avut o producţie de 22 milioane tone de carne de porc, 12,2 milioane tone carne de pui şi 7,9 milioane tone de carne de vită.
Pentru carne de porc, cei mai mari producători au fost Germania ,cu 25% din producţia UE, Spania -15%, Franţa -9%, Polonia şi Dabenarca -8% şi Italia 7%. Primii trei producători la carnne de pui au fost Franţa - 14%, Marea Britanie - 13% şi Germania - 11%. Clasamentul principalilor trei producători de carne de vită este reprezentat de Franţa - 19%, Germania - 15% şi Italia - 14%.
România a înregistrat, în 2010, 234.000 tone de carne de porc, 287.000 tone de carne de pui şi 28.000 tone de carne de vită.
România, locul trei în UE în privinţa producţiei de porumb între 2008-2010
Publicat la 09.11.2011, 12:31:45
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
