ROMÂNIA - LUXEMBURG 3 - 0 / BULGARIA - ALBANIA 0-0
Publicat la 28.03.2007, 17:52:32
Min. 90 Fluier final, România-Luxemburg, 3-0.
Min. 87 Debut în naţionala României, iese Tamaş şi intră Dorel Stoica
Min. 87 Din nou corner pentru România, bate acelaşi Mutu, mingea ajunge la Goian după ce a fost respinsă de portar, foarfecă a stelistului, iar mingea ajunge la Marica care înscrie, deşi era căzut la pământ.
Min. 85 Corner Mutu, Joubert scapă migea, dar Zicu aflat la 2 m de linia porţii nu reuşeşte să trimită în plasă, incomodat şi de un adversar, la o fază la care mingea a atins şi stâlpul din stânga porţii lui Joubert.
Min. 79 Zicu scapă singur cu portarul, îl depăşeşte cu o execuţie de efect şi trimite spre poartă, dar un fundaş advers intervine la sacrificiu, scoate mingea, şi se accidentează lovindu-se de bara porţii.
Min. 72 Radu Ştefan şutează puternic de la aproximativ 25 m, lateral stânga, dar mingea trece puţin peste poartă.
Min. 68 Lovitură liberă pentru România, de la 22 m, poziţie centrală. Execută Mutu, dar Joubert scoate şutul atacantului nostru.
REZULTAT FINAL LA SOFIA, BULGARIA-ALBANIA 0-0
Min. 65 Schimbare la România: iese Daniel Niculae, intră Ciprian Marica
Min. 61 Strasser, cel mai cunoscut fotbalist de la adversari, încearcă un lob din unghi,de pe partea stângă, iar mingea cade puţin peste poartă.
Min. 51 Roşu nu mai poate continua partida, după accidentarea din prima repriză, şi este înlocuit de Adrian Cristea.
Min. 50 Acelaşi Zicu reuşeşte o nouă pasă pe culoar, iar Contra înscrie după ce trece printre doi adversari.
Min. 46 Zicu îl lansează pe Cociş, dar acesta este semnalizat în poziţie de ofsaid.
Min. 46 Începe repriza a doua.
Min 45+2 Romans Lajuks fluieră sfârşitul primei reprize.
Min. 45+2 Mutu este faultat clar în careu, dar centralul Lajuks nu acordă nimic.
Min. 45 De la margine se arată două minute de prelungire.
Min. 42 Goian simulează un fault în interiorul careului celor de la Luxemburg, iar centralul îl avertizează cu cartonaş galben.
Min. 38 Fază de efect a lui Zicu, care preia frumos pe piept din interiorul careului, îl lobează pe Joubert, dar mingea este scoasă la 3 metri de linia porţii de un fundaş.
Min. 34 Zicu îi centrează din interiorul careului, de pe partea dreaptă, lui Mutu, dar atacantul nostru nu ajunge la minge.
Min. 27 Roşu se accidentează la un contact cu un adversar.
Min. 25 Zicu îl lansează cu o pasă pe culoar pe Adrian Mutu, care înscrie, cu toată opoziţia portarului luxemburghez.
Min. 22 Acelaşi Niculae este semnalizat în ofsaid, de data aceasta în mod eronat.
Min. 20 Rădoi îl lansează pe Daniel Niculae, dar atacantul nostru este surprins în ofsaid.
Min. 12 Acelaşi Mutu preia intre 2 adversari, dar şutează pe lângă poartă din 16 metri.
Min. 7 Mutu a centrat, iar lovitura de cap a lui Goian a ratat de puţin spaţiul porţii.
Min.1 Luxemburg are lovitura de start.
Echipa de start a României:
Lobonţ - Contra, Tamaş, D. Goian, Şt. Radu - Cociş, Rădoi, Roşu - Zicu, D. Niculae, Mutu.
Rezerve: Bănel Nicoliţă, Ciprian Marica, Dani Coman,Valentin Bădoi, Adrian Cristea, Sorin Paraschiv, Dorel Stoica
Echipa de start a Luxemburgului:
Joubert - Bigard, Strasser, Hoffman, Reiter - Mutsch, Bettmer, Peters, Lombardelli, Remy - Collette.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





