„Am subliniat cât de importantă era respectarea oricărei decizii luate de Curtea Constituţională şi acesta a fost un test al credibilităţii democraţiei româneşti. Sunt bucuros că pot spune că asta a făcut guvernul până la urmă. Curtea a dat verdictul, listele de alegători iniţiale au fost respectate şi preşedintele suspendat a fost reinstalat în funcţie în conformitate cu principiile statului de drept. Acesta-i rezultatul just.
De aceea, cred că este corect să spunem că România a dobândit credibilitate, în ochii SUA şi ai partenerilor săi europeni, prin respectarea statului de drept, chiar şi atunci când aceasta a contravenit intereselor pe termen scurt ale celor care deţineau puterea în perioada interimatului. Acesta-i un semn de maturizare a democraţiei şi cred că este un lucru foarte pozitiv.



