money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

România, o țară prinsă în capcana șomajului, cu tinerii condamnați la un viitor fără speranță

Publicat la 01.04.2025, 08:18:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România, o țară prinsă în capcana șomajului, cu tinerii condamnați la un viitor fără speranță

Rata șomajului în februarie 2025 a fost de 5,6% în formă ajustată sezonier, marcând o creștere de 0,1 puncte procentuale față de luna ianuarie a aceluiași an, conform datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

România, o țară prinsă în capcana șomajului, cu tinerii condamnați la un viitor fără speranță

Diferențele între sexe au fost vizibile, rata șomajului fiind cu 0,4 puncte procentuale mai mare la bărbați decât la femei.

Numărul total al șomerilor cu vârste între 15 și 74 de ani a ajuns la 456.800 de persoane în luna februarie 2025, o creștere față de 450.900 de persoane înregistrate în ianuarie 2025 și față de 436.300 de persoane în aceeași perioadă a anului anterior.

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a fost de 5,7%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât la femei, unde aceasta s-a situat la 5,3%.

În ceea ce privește tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani, INS a semnalat menținerea unei rate ridicate a șomajului, de 26,3%, înregistrată în perioada octombrie-decembrie 2024.

Pentru persoanele adulte cu vârste între 25 și 74 de ani, rata șomajului estimată pentru luna februarie 2025 a fost de 4,3%, cu 4,4% în cazul bărbaților și 4,1% în cazul femeilor. Aceștia reprezintă 72,5% din totalul șomerilor estimat pentru această lună.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite