România ocupă locul 3 în UE la comenzile noi în industrie în mai faţă de aprilie
Publicat la 23.07.2008, 15:40:55
România a raportat în mai un avans al comenzilor noi în industrie de 7% faţă de luna precedentă, la o medie negativă a Uniunii de -4,7%. Astfel, România s-a situat pe locul trei în Uniune, după Danemarca, cu 14,8%, şi Irlanda, care a anunţat o creştere de 9,7 procente.
Statele cu cel mai mare declin al producţiei industriale în mai au fost Letonia , Ungaria, Slovacia şi Italia. Declinul comenzilor noi în industrie înregistrat în luna mai 2008 de zona euro a depăşit estimările analiştilor care mizau pe o scădere de un procent comparativ cu luna precedentă. Au fost înregistrate scăderi la nivelul turor ramurilor industriale.
Comenzile noi din industria chimică au scăzut cu 0,5%, în timp ce industria metalurgică a înregistrat o depreciere de 1,9%. Piaţa echipamentelor electrice şi electronice a scăzut cu 4,5% la nivelul celor 27 de state din Uniunea.
În ceea ce priveşte industria manufacturieră, în mai 2008, la nivelul Uniunii, comenzile noi au scăzut cu 7,7%. Numai 8 ţări au raportat o dezvoltare a acestei industrii. Cel mai mare avans a fost înregistrat de Danemarca, 24,65 de procente, urmată de România cu 20,2%.
Codaşe sunt Ungaria, Franţa şi Suedia cu scăderi de 7 până la 11 procente. Îndustria produselor textile a scăzut cu 1,7 %, iar transporturile au înregistrat un declin de 8,5 % în mai faţă de luna precedentă.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
