money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romania participa la cel mai mare targ de vinuri din lume, cel de la Bordeaux

Publicat la 18.06.2007, 16:47:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romania participa la cel mai mare targ de vinuri din lume, cel de la Bordeaux

 

Un număr de 11 firme româneşti participă, în perioada 17-21iunie, la Târgul Internaţional Vinexpo, de la Bordeaux, cel mai mare eveniment de acest fel din lume, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei NewsIn, de Ministerul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL).

"Obiectivul firmelor româneşti la Vinexpo 2007 este dezvoltarea relaţiilor cu partenerii tradiţionali, iniţierea de contacte noi în vederea accesului pe noi pieţe de interes şi consolidarea imaginii vinului românesc în perspectiva lansării brandului comunităţii de exportatori din domeniul vie - vin", se spune în comunicat.

La ediţia din acest an,  pe o suprafaţă de 41.000 mp, în trei hale, expun cei mai importanţi producători mondiali de vin şi băuturi spirtoase, alături de producători mai puţin cunoscuţi care încearcă, prin această participare, să acceadă pe poziţii mai bune în randul producatorilor.

Expoziţia a fost iniţiată în anul 1981 de către Camera de Comerţ şi Industrie Bordeaux şi este organizată în anii impari. În anul 2005 au expus 2370 de firme din 43 de ţări. Numărul de vizitatori a fost de 48.958.

La ediţia din acest an participă 2400 de firme din 40 de ţări, iar organizatorii se aşteaptă la peste 50.000 de vizitatori.

România participă la eveniment cu un pavilion naţional organizat de Departamentul de Comerţ Exterior din cadrul MIMMCTPL în colaborare cu Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Asociaţia Producătorilor şi  Exportatorilor de vin din România.

 Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite