La realizarea topului Economic Freedom of the World au fost luaţi în calcul o serie de factori precum mărimea Guvernului (consumul guvernamental, transferuri şi subvenţii, întreprinderi de stat şi subvenţii, impozitele), structura legală şi asigurarea drepturilor de proprietate, accesul la capital stabil, libertatea schimburilor cu străinii, barierele comerciale, reglementarea creditelor, piaţa muncii şi mediul de afaceri.
România a obţinut cele mai mari punctaje, adică 10 puncte din 10, la indicatorii referitori la nivelul impozitului pe venit, libertatea de a deţine valută străină şi lupta autorităţilor împotriva pieţei negre.
Am mai primit note mari pentru uşurinţa cu care se începe o afacere (9,6 puncte), nivelul taxelor ca procent din exporturi şi importuri (9,4 puncte) şi extensia creditelor către sectorul privat (9,1 puncte). Cel mai mic punctaj, de un punct din 10, a fost pentru controlul preţurilor, costul angajării şi concedierea muncitorilor.
În fruntea topului libertăţii economice se află, în continuare, Hong Kong şi Singapore, cu o medie de 8,9 şi respectiv 8,8 puncte din zece posibile. Printre primele zece state se mai află, ca şi în 2004, Noua Zeelandă, Elveţia, Statele Unite, Marea Britanie, Canada şi Irlanda. O noutate o constituie prezenţa în top 10 a Estoniei. Romînia ocupă locul 82 din 141 de ţări.
Ultimele poziţii sunt ocupate, ca şi anul trecut, de Congo, Myanmar şi Zimbabwe, cu 2,9 puncte.
România, pe locul 82 în topul libertăţii economice
Publicat la 06.09.2007, 08:51:52
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
