Potrivit INS, randamentul la porumb realizat de România este mai mic (cu excepţia Bulgariei) decât al celorlalte state membre UE.
Totodată, din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu floarea soarelui în anul 2010, România s-a situat pe primul loc în rândul statelor membre. Producţia realizată în anul 2010 a clasat ţara noastră pe locul trei după Franţa şi Bulgaria, ca urmare a randamentului mai mic cu 14,1% faţă de randamentul mediu al Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cartofi, România s-a situat în anul 2010 pe locul trei, după Polonia şi Germania, şi pe locul şase la producţie (după Germania, Polonia, Olanda, Franţa şi Regatul Unit), datorită randamentului inferior, care a reprezentat numai 56,3% din randamentul mediu al Uniunii Europene.
Conform INS, România cultivă cu preponderenţă porumb boabe (44,3% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe) şi grâu (40,7%). Producţia de cereale pentru boabe a crescut cu 11,4% faţă de anul precedent (16.570 mii tone faţă de 14.873 mii tone în anul 2009), datorită creşterii randamentelor la hectar (producţia medie la hectar): ovăz (+17,2%), grâu (+15,8%), orz şi orzoaică (+11,1%).
La porumb boabe s-a înregistrat o creştere a randamentului la hectar cu 19,0%, iar producţia totală a crescut cu14,2%, la leguminoase pentru boabe, producţia a crescut cu 9,4% datorită producţiei medii la hectar, iar suprafaţa cultivată s-a menţinut la nivelul anului precedent, în timp ce la plantele uleioase, producţia a crescut cu 29,8%, ca urmare a creşterii suprafaţei cultivate cu 40,7%, cât şi a sporirii randamentelor la hectar. Astfel, creşteri ale producţiei s-au înregistrat la soia (+73,8%), rapiţă (+62,1%) şi floarea soarelui (+15,2%).
În ceea ce priveşte sfeclă de zahăr, producţia a crescut cu 4,4%, în principal datorită unui randament la hectar mai mare, suprafaţa cultivată menţinându-se la nivelul anului precedent. La cartofi, producţia a scăzut cu 17,5%, datorită scăderii randamentului la hectar şi a suprafeţei cultivate faţă de anul precedent, iar la legume, producţia a fost mai mică cu 7,7%, datorită diminuării suprafeţei cultivate cu 6,4%. Producţiile au fost mai mari la: pepeni verzi şi galbeni (+1,1%) şi mai mici la: ardei (-8,9%), ceapă (-6,9%), castraveţi (-6,8%), varză (-4,6%), tomate (-2,4%), morcovi (-1,4%).
România, pe primul loc în UE în 2010 după suprafaţa cultivată cu porumb
Publicat la 31.03.2011, 08:09:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
