money.ro
Piețe financiareMoney.ro

România și Bulgaria nu vor să-și lase pământurile pe mâna străinilor. Ambele vor modificarea tratatelor

Publicat la 29.03.2012, 06:51:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România și Bulgaria nu vor să-și lase pământurile pe mâna străinilor. Ambele vor modificarea tratatelor

Atât ministrul roman, cât şi cel bulgar, vor avea aceeaşi poziţie în faţa Comisiei Europene, solicitând autorităţilor de la Bruxelles întârzierea termenului de liberalizare a pieţei terenurilor agricole.

De asemenea, cei doi oficiali au hotărât să îşi armonizeze punctele de vedere faţă de propunerea Comisiei Europene privind noua Politica Agricolă 2014-2020, precum şi faţă de noua politică piscicolă 2014-2020.

În aceste sens, ministrul român a transmis omologului sau invitaţia de a participa în luna mai la o întâlnire a ţărilor est europene, membre UE, la Bucureşti. Întâlnirea reprezentanţilor celor şapte ţări est europene va avea scopul de a definitiva poziţia comună faţă de propunerile Comisiei Europene pentru politicile agricole viitoare.

Cei doi miniştri au hotărât organizarea în luna aprilie a unei întâlniri trilaterale cu ministrul omolog din Turcia pentru discutarea măsurilor tehnice privind pescuitul la Marea Neagră, precum şi a aspectelor legate de controlul fitosanitar, sanitar-veterinar şi siguranţa alimentelor.

Totodată, ministrul Stelian Fuia a subliniat îngrijorarea părţii române în ceea ce priveşte comerţul şi tranzitul cărnii de oaie, vită, dar şi a animalelor vii (ovine şi bovine) în Turcia. Ministrul român al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale doreşte eliminarea problemelor de import-export pe care România le are cu Turcia.

Cu ocazia acestei întâlniri, ministrul Stelian Fuia a menţionat ca va întreprinde demersurile legale pentru soluţionarea rapidă a aspectelor privind pescadorul bulgăresc sechestrat în aprilie 2011 în zona economică exclusivă a României la Marea Neagră.

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a participat miercuri la o întâlnire bilaterală cu omologul sau bulgar, Miroslav Naydenov. Scopul întrevederii celor doi oficiali a fost de a identifica posibilităţile comune de colaborare în domeniul agricol şi piscicol.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite