România primeşte 250 mil. euro fonduri europene pentru dezvoltare rurală, din mai 2008
Publicat la 20.02.2008, 12:52:17
"Important este că am primit aprobarea pentru PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) şi putem să dăm drumul la primele proiecte, însă impactul acestor fonduri europene se va vedea în câţiva ani", a spus Cioloş.
Acesta a precizat că aprobarea PNDR va fi anunţată oficial de către Comisia Europeană cel mai probabil în luna mai 2008. În urma acestei aprobări, România va primi un avans de 3,5% din fondurile de dezvoltare rurală.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, Cornelia Harabagiu, România va primi un avans de circa 250 milioane euro.
"Din aceste fonduri vom putea acorda un avans de până la 10% din valoarea proiectului, celor care accesează fonduri europene. De asemenea banii se vor putea utiliza şi pentru campanii de informare", a spus Harabagiu.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a fost aprobat miercuri, de către Comitetul pentru Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene. PNDR stabileşte politicile şi acţiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în domeniile agricol, silvic şi dezvoltare rurală, dar şi proiectele de investiţii. Prin PNDR se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.
Sursa: NewsIn
Articole înrudite

Europa
România și Italia fac front comun pentru fondurile europene destinate agriculturii și coeziunii

Actualitate
Trei achiziții PNRR din România, cu probleme. Curtea de Conturi Europeană a identificat încălcări ale regulilor

Actualitate
VERTIK: Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro sunt invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK, pentru a identifica rutele de finanțare alternativă potrivite dezvoltării afacerii
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
