"Dacă în scurt timp nu vom adopta această lege, riscăm să plătim câteva zeci de mii de euro pe zi. Şi pentru fiecare zi de întârziere România va trebui să plătească - undeva evaluările sunt de peste 30.000 de euro pe zi", a spus Orban.
Potrivit acestuia, în momentul de faţă se află în curs de derulare 47 de proceduri de infringement, declanşate de Comisia Europenă împotriva României, din care 27 pentru incompatibilitatea normelor naţionale cu legislaţia UE sau pentru aplicare incorectă, iar 20 pentru necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a unor directive.



