Premierul Emil Boc consideră că prin operaţionalizarea interconectorului de gaz Arad - Szeged se deschide o oportunitate pentru dezvoltarea proiectului AGRI, interconectorul Azerbaidjan - Georgia - România - Ungaria.
"Prin operaţionalizarea acestei interconectări se deschide în principal o fereastră de oportunitate pentru dezvoltarea proiectului AGRI. În acest sens, aş dori să salut încă o dată participarea Ungariei la acest proiect şi să îmi exprim încrederea că participarea sa la această iniţiativă va întări şansele de concretizare a proiectului, inclusiv prin creşterea relevanţei AGRI la nivel european", a afirmat prim-ministrul Boc, joi, la inaugurarea interconectorului de gaz de la Csanádpalota.
Şeful Guvernului a subliniat că în plan european interconectarea sistemelor naţionale de transport al gazelor naturale este complementară angajamentelor României pentru materializarea unor proiecte esenţiale pentru Europa, precum Nabucco, AGRI sau PEOP (conducta paneuropeană de petrol), faţă de care România îşi reafirmă susţinerea.
Pe 14 septembrie, preşedintele Traian Băsescu, preşedinţii Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, Georgiei, Mihail Saakashvili, şi prim-ministrul ungar, Viktor Orban, au semnat la Baku declaraţia comună de susţinere a proiectului AGRI.
Premierul Emil Boc, omologul său ungar, Viktor Orban, şi comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, au inaugurat, joi, interconectorul de gaz româno-ungar de la Csanádpalota, Ungaria.
Inaugurarea este urmată de scurte întrevederi ale premierului Boc cu omologul său ungar şi cu comisarul european pentru energie.



