Actul de independenţă survine ca urmare a punerii în aplicare a Acordului Cuprinzător de Pace din 2005, care a pus capăt războiului civil dintre Nordul şi Sudul Sudanului. Acordul este rezultatul unui referendum care a fost recunoscut ca liber şi corect de Sudan, precum şi de către ansamblul comunităţii internaţionale, arată Ministerul român de Externe.
Crearea noului stat se realizează cu acordul Sudanului, reflectă consensul părţilor implicate şi este conformă cu normele dreptului internaţional, precizează MAE.
În consecinţă, România recunoaşte Republica Sudanului de Sud ca stat suveran şi independent şi îşi exprimă intenţia de a dezvolta relaţii strânse de cooperare cu noul stat.
Ministerul Afacerilor Externe felicită ambele părţi pentru asigurarea punerii în aplicare a procesului prevăzut de Acordul Cuprinzător de Pace, pentru determinarea statutului Sudanului de Sud. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă, de asemenea, convingerea că cele două state, Sudanul şi Sudanul de Sud, vor întreţine relaţii de prietenie şi bună vecinătate şi vor soluţiona prin dialog întregul spectru de aspecte din relaţia bilaterală, se arată în încheierea comunicatului de la MAE.
România salută proclamarea independenţei Republicii Sudanului de Sud
Publicat la 10.07.2011, 09:45:36
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
