România se află pe locul 29 dintre 43 de ţări europene şi pe poziţia 65 la nivel mondial, din punct de vedere al libertăţii economice. România şi-a restructurat constant economia, prin înbunătăţirea libertăţilor economice în multe domenii şi atingerea unei rate de creştere economică de aproximativ 6% în ultimii cinci ani, scriu analiştii Fundaţiei Heritage.
Studiul arată că mediul general de reglementare este bine conturat şi eficient. De asemenea, sistemul financiar este în conformitate cu standardele internaţionale şi a fost consolidat de un program recent de reforme şi privatizări. România nu stă însă bine la capitole ca libertatea muncii, drepturile la proprietate şi corupţia.
Experţii Fundaţiei Heritage atrag atenţia asupra faptului că sistemul judiciar rămâne încă vulnerabil în faţa corupţiei şi a ineficienţei. În schimb, libertatea generală de a conduce o afacere este evaluată la 74,9 puncte, peste nivelul mediu de 64,3 puncte şi este relativ bine protejată de reglementărilor din România.
Politicile comerciale ale României sunt asemănătoare cu ale altor state membre ale Uniunii Europene, astfel că libertatea comercială a ţării noastre este evaluată la 85,8 puncte, în condiţiile în care media mondială este de 73,2 puncte. Din punctul de vedere al libertăţii de investiţii, România are un scor de 60 de puncte, peste media mondială de 48,8 puncte.
Evaluarea pentru libertatea financiară este, însă, la 50 de puncte, foarte puţin peste nivelul mediu mondial, de 49,1 puncte. Ultimul criteriu se referă la libertatea muncii, unde România are un scor de 57,1 puncte, sub media de 61,3 puncte.
Fundaţia Heritage este un institut american de cercetare susţinut public, fondat în februarie 1973, cu scopul de a elabora şi sprijini politici bazate pe principiile întreprinderii libere şi a libertăţii individuale.
România se află pe locul 65 în lume, din punct de vedere al libertăţii economice
Publicat la 15.01.2009, 16:22:20
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
