România semnează protocolul pentru oleoductul Constanţa-Trieste
Publicat la 03.04.2007, 07:50:09
Miniştrii economiei din România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Italia semnează, marţi, la Zagreb declaraţia de susţinere a proiectului privind construcţia oleoductului Constanţa -Trieste, cele cinci state armonizându-şi astfel poziţia faţă de proiect, după doi ani de discuţii.
Din cauza situaţiei politice, ministrul român de resort, Varujan Vosganian a rămas în ţară, astfel că din partea României protocolul va fi semnat de secretarul de stat Eugen Ţapu-Nazare.
Potrivit secretarului de stat român, construcţia efectivă a conductei de transport pentru petrol va începe în doi - maximum trei ani de la data semnării declaraţiei de susţinere a proiectului.
"Va fi cel mai important pas făcut până acum în proiectul de construcţie a oleoductului. Reprezintă un semnal clar de voinţă politică", a declarat recent pentru NewsIn oficialul MEC, responsabil cu politica industrială a României şi preşedinte al Comitetului interstatal pentru Constanţa-Trieste.
Secretarul de stat a mai arătat că, după semnarea de la Zagreb, comitetul interstatal va demara formarea companiei de dezvoltare a proiectului.
"Reprezentanţii acestei companii vor sta de vorbă atât cu potenţialii investori financiari precum BEI şi IFC, cât şi cu societăţile interesate să participe la proiectul de construcţie şi operare", a punctat preşedintele Comitetului interstatal pentru Constanţa-Trieste.
Eugen Ţapu-Nazare a menţionat că intenţia autorităţilor române este de a implica societăţile Oil Terminal şi Conpet ca şi operatori de proiect.
Studiul de fezabilitate a construcţiei oleoductului, efectuat de un consorţiu coordonat de către Hill International UK, prezintă trei posibile variante de capacitate de transport pentru conductă, respectiv de 40, 60 sau 90 milioane de tone/an.
Costurile pentru modernizarea şi mărirea capacităţii terminalului Constanţa sunt apreciate la 206 milioane de dolari pentru varianta de 40 milioane tone/an, 263 milioane dolari pentru 60 milioane tone/an şi 395 milioane dolari pentru 90 milioane tone/an.
Costurile totale pentru construcţia conductei de transport petrol au fost estimate la 2,27 miliarde dolari pentru 40 milioane tone/an, 2,81 miliarde dolari pentru 60 milioane tone/an şi 4,26 miliarde dolari pentru capacitatea de 90 milioane tone/an.
Lungimea totală a conductei va fi de 1.360 kilometri, din care pe teritoriul României 649 kilometri, al Serbiei - 208, al Croaţiei - 423, al Sloveniei - 29 şi al Italiei - 10 kilometri.
Potrivit studiului de fezabilitate, România ar putea beneficia din taxe şi tarife de încasări de 2,27 miliarde dolari pentru varianta de 40 milioane tone/an, de 3,1 miliarde dolari pentru varianta de 60 milioane tone/an şi de 4,39 miliarde dolari pentru varianta de 90 milioane tone/an.
Aceste beneficii cumulate au fost calculate de consorţiul coordonat de către Hill International UK pentru o perioadă de viaţă a conductei de 20 de ani.
În condiţiile în care rezervele de petrol ale României sunt estimate în prezent la 14 ani, România va fi nevoită să importe, iar oleoductul Constanţa-Trieste îi va permite să cumpere ţiţei ieftin din Kazahstan.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
