România şi-ar putea îmbunătăţi relaţiile economice cu Rusia
Publicat la 24.04.2007, 13:33:10
Diminuarea relaţiilor economice dintre România şi Rusia este o greşeală majoră a guvernelor postrevoluţionare de la Bucureşti. Este părerea pe care preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România, Ioan Cezar Corâci, i-a împărtăşit-o ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexander Ciurilin. UGIR 1903 este cea mai mare confederaţie patronală din ţara noastră în care sunt reprezentate aproape toate ramurile industriale.
Trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă a fost pentru România un proces dificil, cu multe greşeli, mai ales în domeniul managementului economic.
Patronatele româneşti doresc îmbunătăţirea relaţiilor comerciale cu Federaţia Rusă, în condiţiile în care România este acum cel mai ieftin mediu de investiţii din Uniunea Europeană. Ambasadorul rus, Alexander Ciurilin a prezentat situaţia din mediul economic rus, a analizat piaţa românească şi a oferit chiar o eventuală soluţie.
"Mă gândesc că ar trebui să ne angajăm într-un proces de cooperare economică la nivelul investitorilor mici şi mijlocii. Aceştia ar putea fi interesaţi să-şi extindă afacerile proprii şi nu neapărat în România, ci şi în Rusia." a declarat Alexander Ciurilin.
Anul trecut valoarea schimburilor comerciale dintre România şi Federaţia Rusă a fost de 4 miliarde şi 396 de milioane de dolari. Dintre acestea, exporturile româneşti reprezintă doar 374 milioane de dolari şi au constat în principal din vehicule, aparate electro-casnice, cauciucuri şi textile.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
