Parlamentul European cere includerea României și Bulgariei în Schengen până la sfârșitul acestui an.
Europarlamentarii discută astăzi, 11 iunie, despre rezoluția conform căreia România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen. Votul ar urma să fie dat mâine.
Parlamentul European cere Consiliului respectarea articolului 4 alineatul (2) din Actul din 2005 privind aderarea Republicii Bulgariei și României la UE și să voteze, fără întârziere și cel târziu până la sfârșitul anului 2023, în favoarea aderării celor două state.
Potrivit textului rezoluției, un spațiu Schengen mai extins, fără controale la frontiere, ar face UE mai puternică, în timp ce situația actuală este „instrumentată de propaganda anti-UE” în cele două țări.
De asemenea, textul subliniază consecințele economice și de mediu ale menținerii celor două țări în afara spațiul Schengen și îndeamnă Comisia Europeană să estimeze costurile neaderării pentru România și Bulgaria și să analizeze opțiunile privind mecanismele de compensare financiară.
„În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen de liberă circulație, care include și statele terțe Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Parlamentul a sprijinit în mod repetat aderarea Bulgariei și a României, cel mai recent în rezoluția din 5 octombrie 2022 și în dezbaterea din 14 decembrie 2022”.

