money.ro
Piețe financiaremoney.ro

România şi Cipru sunt codaşele UE în ceea ce priveşte banii investiţi în cercetare şi dezvoltare

Publicat la 10.03.2008, 12:35:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România şi Cipru sunt codaşele UE în ceea ce priveşte banii investiţi în cercetare şi dezvoltare

Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au cheltuit pentru cercetare şi dezvoltare, în 2006, echivalentul a 1,84% din produsul intern brut (PIB), la fel ca în 2005 şi în scădere faţă de nivelul de 1,86% din PIB înregistrat în anul 2000. Astfel, statele membre ale UE au investit cel puţin 210 miliarde euro în cercetare şi dezvoltare în 2006, comparativ cu cele de 170 miliarde euro din anul 2000, care, însă, au reprezentat la momentul respectiv 1,86% din PIB-ul UE.

România s-a situat, în 2006, pe penultimul loc, după Cipru, în privinţa fondurilor orientate spre cercetare şi dezvoltare, adică 0,46% din PIB, iar Cipru a investit, la rândul său, 0,42% din produsul intern brut. Bulgaria şi Slovacia sunt şi ele codaşe la investiţiile în cercetare, cu 0,48% din PIB, respectiv 0,49% din PIB.

Ţările europene care au investit cei mai mulţi bani în acest domeniu, în 2006, au fost Suedia, cu 3,82% din PIB şi Finlanda, cu 3,45%, urmate de Germania, 2,51%, Austria, 2,45% şi Danemarca, unde investiţiile au reprezentat 2,43% din produsul intern brut în 2006, mai arată datele publicate de Oficiul european de statistică.

Ţinta vizată de statele membre UE în privinţa fondurilor pentru cercetare şi dezvoltare, fixată de strategia de la Lisabona, este ca, până în 2010, acestea să atingă cel puţin 3% din PIB. Strategia de la Lisabona vrea să transforme Uniunea Europeană într-una dintre cele mai competitive şi dinamice economii bazate pe ştiinţă din lume, explică Eurostat.

Oamenii de ştiinţă şi inginerii reprezintă 4% din totalul angajaţilor din România

Investiţiile României în cercetare şi dezvoltare au fost de 444 milioane euro în 2006, bani ce reprezintă 0,46% din produsul intern brut (PIB). Comparativ cu anul 2000, când banii cheltuiţi de România pentru cercetare şi dezvoltare au reprezentat 0,37% din PIB, sau cu 2005, când banii cheltuiţi de România pentru acest sector au reprezentat 0,41% din PIB, datele publicate de Eurostat descriu o uşoară creştere în 2006.

Oamenii de ştiinţă şi inginerii reprezintă 4% din totalul cetăţenilor români angajaţi, ceea ce situează România înaintea unor ţări ca Italia, Malta, Austria sau Portugalia. Ţara europeană cu cei mai mulţi cetăţeni angajaţi ca oameni de ştiinţă sau ingineri este Belgia, 7,9%, iar statul din Uniunea Europeană cu cei mai puţini oameni de ştiinţă şi ingineri este Portugalia, 2,7%.

În Bulgaria, 3% dintre cetăţenii angajaţi sunt oameni de ştiinţă şi ingineri, iar în Ungaria, 4,2%, mai arată Eurostat.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite