money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

România şi Grecia, singurele ţări din UE cu scădere a economiei în T4

Publicat la 15.02.2011, 11:24:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România şi Grecia, singurele ţări din UE cu scădere a economiei în T4

Faţă de trimestrul anterior, economia României a înregistrat în T4 2010 un avans de 0,1%, după un declin de 0,7% în cel de-al treilea trimestru.

 

În T4 din 2010, doar în trei ţări au fost consemnate scăderi faţă de trimestrul precedent, respectiv în Grecia (-1,4%), Marea Britanie (-0,5%) şi Portugalia (-0,3%). Cel mai puternic avans economic a fost înregistrat de Finlanda (2,5%), urmată de Estonia (2,3%) şi Bulgaria şi Lituania, ambele cu 1,7%.

 

La nivelul întregului bloc comunitar şi la nivelul zonei euro, economia a avansat cu 0,2% şi, respectiv, 0,3% faţă de trimestrul precedent, mai arată datele Eurostat.

Faţă de aceeaşi perioadă din 2009, economia României s-a comprimat în cel de-al patrulea trimestru din 2010 cu 0,5%, după Grecia (- 6,6%). Cele mai mari creşteri ale PIB-ului faţă de T4 2009 au fost înregistrate în Estonia (6,6%), urmată de Finlanda (5,8%) şi Lituania (4,4%).

La nivelul Uniunii Europene, economia s-a extins cu 2,1% în T4 faţă de aceeaşi perioadă din 2009, în timp ce economia zonei euro a avansat cu 2%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite