Ministrul Laszlo Borbely a declarat că UDMR va propune introducerea pe ordinea de zi a şedinţei comune a guvernelor din România şi Ungaria, din 14 noiembrie, înfiinţarea de clustere regionale, în domeniul cooperării transfrontaliere dar şi în domeniul construcţiilor.
"Chiar aici la Cluj s-a format al treilea cluster din România, cel din Transilvania. Între patronatele celor două ţări există un fel de proiect de regulament, prin care există posibilitatea ca şi firme din Ungaria şi România să facă asemenea clustere ( aglomerări economice competitive)", a declarat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely.
El susţine că această iniţiativă este sprijinită de ambele Guverne, iar firmele doresc să participe astfel la licitaţiile lucrărilor importante pe plan european, transmite corespondentul NewsIn.
Şedinţa comună este programată pentru data de 14 noiembrie, la Sibiu. UDMR speră să se ia în discuţie şi un set de proiecte strategice mai mari, care leagă cele două state şi intră în categoria programelor care vor fi accesate anul viitor în programul de cooperare transfrontalieră
Prima asociere de tip cluster s-a finalizat în decembrie 2006 şi a inclus zece firme de construcţii din Bucureşti. Analiştii spun că organizarea societăţilor de construcţii în clustere facilitează participarea firmelor româneşti la licitaţiile de valori mari, din fonduri publice sau private.
România şi Ungaria vor asocieri economice competitive
Publicat la 22.09.2007, 15:14:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
