România şi Ungaria vor semna azi un acord la Szeged
Publicat la 21.10.2008, 05:32:18
Documentul, care va completa lista instrumentelor juridice dintre cele două ţări, prevede colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere. Ministrul de interne Cristian David va participa şi el la semnarea acordului, care potrivit autorităţilor de la Bucureşti, va fi un element important de susţinere a aderării noastre la Spaţiul Schengen, în anul 2011.
Pe ordinea de zi a şedinţei româno-ungare se mai află proiecte precum dezvoltarea integrată a bazinului Dunării, dezvoltarea unui sistem de decontare a serviciilor medicale, recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor de studii şi titlurilor ştiinţifice si transferul de know-how asupra atragerii de fonduri comunitare de către IMM-uri.
Întâlnirea de astăzi este cea de-a patra şedinţă comună pe care o au cele două Guverne, român şi maghiar, în acest mandat.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
