"Dorim să demarăm, pe durata mandatului nostru, o serie de proiecte care să poată da primele rezultate într-un orizont apropiat de timp. Spre exemplu, avem în plan un proiect pilot pentru un spital, în regim de parteneriat public-privat", a declarat premierul Dacian Cioloş, care s-a întâlnit miercuri cu preşedintele BEI, Werner Hoyer, în contextul sprijinului constant pe care banca l-a acordat României în ultimii 25 de ani, cu rezultate de impact pentru economia naţională.
În cadrul întâlnirii au fost abordate câteva teme esenţiale pentru România, din perspectiva colaborării cu BEI. Astfel, premierul Dacian Cioloş a subliniat importanţa noului Memorandum de înţelegere între Guvern şi BEI, semnat la finalul anului trecut, prin care România va primi asistenţă tehnică pentru o serie de programe cu fonduri europene, precum şi pentru domeniul sensibil al achiziţiilor publice.
În acelaşi timp, se află în stadiu avansat de pregătire două împrumuturi pentru cofinanţarea fondurilor europene, în valoare totală de 1,3 miliarde euro. Nu în ultimul rând, a fost discutată preluarea funcţiei de vicepreşedinte al BEI de către Cristian Popa, candidatura acestuia fiind susţinută oficial de către Guvernul României, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. Partea română a transmis că apreciază sprijinul preşedintelui BEI, Werner Hoyer, pentru această candidatură, Cristian Popa fiind unul dintre cei mai reputaţi economişti la nivel naţional şi binecunoscut la nivel internaţional, fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României. La discuţie au participat şi vicepremierul Costin Borc, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, şi şeful biroului BEI la Bucureşti, Flavio Schiavo Campo.
Banca Europeană de Investiţii a acordat împrumuturi de peste 10 miliarde de euro României în ultimii 25 de ani pentru a sprijini proiecte importante în domenii precum transport, energie şi industrie, competitivitate, mediu, precum şi pentru deschiderea de linii de finanţare pentru instituţiile financiare.

