Ministerul român al Afacerilor Externe a pus în vedere Rusiei decizia Bucureştiului de-a declara persona non grata un diplomat rus cu acelaşi rang pe care îl avea Gabriel Grecu, românul reţinut luni de serviciile de securitate ruse sub acuzaţia de spionaj militar.
“Ministerul Afacerilor Externe a transmis astăzi părţii ruse decizia autorităţilor române privind declararea persona non grata a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu rang diplomatic echivalent (secretar I), solicitându-se, totodată, părăsirea de către acesta a teritoriului României în termen de 48 de ore”, se arată într-un comunicat remis presei de către MAE.
În cadrul aceluiaşi comunicat, MAE anunţă că a luat notă “cu regret” că Secretarul I al Ambasadei României la Moscova, Gabriel Grecu, a fost declarat persona non grata şi că i s-a cerut să părăsească ţara în 48 de ore. “Diplomatul român se va întoarce în România în termenul precizat”, precizează ministerul.
România trece la retorsiune şi declară non grata un diplomat rus
Publicat la 17.08.2010, 17:29:17
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
