România va atrage investiţii de 700 milioane euro în producţia de energie eoliană
Publicat la 25.04.2007, 11:39:04
România va atrage, în următorii 2-3 ani, investiţii de circa 700 milioane euro în capacităţi de producţie electricitate din sursă eoliană, a declarat, miercuri, agenţiei NewsIn, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Nicolae Vasile.
Potrivit oficialului CCIR, România are toate atuurile pentru a deveni un actor important pe piaţa producţiei de energie electrică din surse eoliene.
Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a mai spus că, în următorii 2-3 ani, mai multe companii din acest domeniu, în special din Austria şi Germania, vor veni în România.
"Au existat deja mai multe contacte între investitorii străini şi partenerii români, iar acum se aşteaptă să fie semnate contractele", a adăugat Vasile.
Estimarea vicepreşedintelui CCIR a fost făcută la întoarcerea de la Târgul Internaţional de la Hanovra, la care România a avut trei standuri şi a fost reprezentată de 37 de firme.
ENEL şi Electrica sunt singurii mari producători de electricitate din România, care şi-au anunţat, până în prezent, intenţiile de a investi în generarea de energie din surse eoliene.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
