Secretarul de stat Doru Costea a susţinut marţi, la New York, discursul naţional al României în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, reunită anul acesta în jurul tematicii "Rolul medierii în rezolvarea paşnică a conflictelor".
În discursul său, secretarul de stat a salutat transformările recente din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, subliniind faptul că acestea sunt în rezonanţă cu spiritul evenimentelor prin care România a trecut acum 20 de ani.
Cu acest prilej, a fost reiterată disponibilitatea României de a ajuta aceste ţări să facă faţă tranziţiei către democraţie, o mare parte a fondurilor României de asistenţă pentru dezvoltare fiind orientate spre edificarea instituţiilor democratice, întărirea statului de drept, justiţiei şi apărării drepturilor fundamentale ale omului, informează MAE.
"România consideră că evoluţii precum cele din Egipt, Tunisia şi Libia trebuie asumate şi susţinute de către Naţiunile Unite, prin toate mijloacele disponibile. Este responsabilitatea noastră colectivă să ne asigurăm, în primul rând, că bunăstarea şi respectarea demnităţii umane, a libertăţilor fundamentale şi a egalităţii de drepturi pentru toate fiinţele umane sunt respectate şi aplicate în statele noastre. Aceasta va fi parte din mandatul României în calitate de membru al Consiliului Drepturilor Omului şi, vă asigur, că va fi aplicat într-o manieră constructivă şi echilibrată", a declarat secretarul de stat Doru Costea.
România deţine poziţii de vizibilitate şi responsabilitate la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU, având preşedinţia Comisiei a IV-a a Adunării Generale (care se ocupă de probleme politice speciale, cum ar fi: problema palestiniană şi decolonizarea, operaţiuni de menţinere a păcii, libertatea presei şi informaţiile publice, utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic, deminare etc.), dar şi calitatea de membru în Consiliul Drepturilor Omului, pentru un mandat de trei ani.
România va finanţa tranziţia către democraţie în ţările "primăverii arabe"
Publicat la 28.09.2011, 08:48:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
