money.ro
Piețe financiareMoney.ro

România va implementa un sistem integrat de management al deşeurilor în toate judeţele, până în 2015

Publicat la 12.04.2011, 18:59:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România va implementa un sistem integrat de management al deşeurilor în toate judeţele, până în 2015

"Deoarece sunt prevăzute reglementări menite să asigure protecţia mediului, legea instituie obligaţia de a trata deşeurile într-o manieră care să nu aibă efecte negative asupra acestuia şi a sănătăţii populaţiei, prin încurajarea punerii în aplicare a ierarhiei deşeurilor şi reducerea consumului de resurse. Sperăm ca, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, legea să fie deja gata de implementare. Am închis până acum 137 de depozite neconforme şi mai trebuie să închidem alte 100. Sper că din banii de la UE, până în anul 2015 să avem implementat, în toate judeţele, Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor", a spus Borbély.

 

Ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat totodată că există contracte încheiate, dar că responsabilitatea implementării acestui sistem stă exclusiv la autorităţile locale. "Ei fac licitaţiile, ei implementează.Vreau să reamintesc că suntem primii în Europa la numărul de contracte semnate. Numai în ultimele două luni am semnat contracte de peste 800 milioane de euro, şi suntem deja, din acest punct de vedere, în 2012", a subliniat ministrul Mediului şi Pădurilor.

 

În ceea ce priveşte legislaţia din domeniul deşeurilor, László Borbély a precizat că prin noua Lege a Deşeurilor, a modificat normele în ceea ce priveşte DEEE-urile şi a eliminat buyback-ul.

 

"Acum sunt reguli mult mai clare. Mai e de discutat despre taxa de depozitare. În acest domeniu pot spune ca la nivelul UE aceasta taxă este de patru ori mai mare şi va trebui să avem şi noi o politică privind această taxă. Fondurile colectate din aceasta pot fi utilizate, de exemplu, pentru a putea decontamina siturile cu probleme. La noi, autorităţile trebuie să ajungă la o înţelegere cu operatorii locali. În termeni concreţi ai economiei de piaţă, autorităţile şi operatorii trebuie să fie mai maleabili. E anormal să ai cinci celule pentru depozitare şi trei să stea goale pentru că primaria nu se înţelege cu operatorul local", a menţionat Borbély.

 

Ministrul Mediului şi Pădurilor a mai spus că anul trecut au fost acordate prin AFM fonduri pentru proiecte verzi de peste un miliard de euro. "Şi anul acesta vom aloca bani pentru acest tip de investiţii, în care se încadrează proiectele privind energiile regenerabile, programele Rabla şi Casa Verde dar şi cele privind decontaminările de bataluri şi situri, sau proiectele privind prevenirea şi apărarea împotriva inundaţiilor", a adăugat ministrul László Borbély.

 

În vederea transpunerii Directivei 98/ 2008 în legislaţia naţională, la iniţiativa Ministerului Mediului şi Pădurilor, în data de 6 aprilie, Guvernul României a adoptat Legea privind regimul deşeurilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite