România va organiza, în premieră, o cursă de Formula 1 pe apă
Publicat la 23.03.2007, 12:28:55
România va organiza în acest an, în premieră, o cursă de Formula 1 pe apă din circuitul Class One Romanian Grand Prix, întrecerea urmând să se desfăşoare în perioada 31 august-2 septembrie, pe lacul Siutghiol din Mamaia, se arată într-un comunicat remis de organizatorii competiţiei.
Class One reprezintă echivalentul Formulei 1 pe apă şi este considerată cea mai spectaculoasă cursă de ambarcaţiuni de mare putere. Ambarcaţiunile, care sunt dotate cu dublu motor de 900 de cai putere, ating viteze de peste 250 de kilometri pe oră. Cursa face parte din circuitul Class One Word Powerboat Championship, care se bucură de o intensă mediatizare internaţională.
Pe parcursul anului 2007, se vor mai organiza asemenea curse la Atena (Grecia), Arendal (Norvegia), Doha (Qatar) şi Dubai (Emiratele Arabe Unite).
Organizatorii evenimentului, firma Power Marine Constanţa, vor organiza duminică o conferinţă de presă la care sunt aşteptate o serie de personalităţi ale acestui sport, printre care şeicul Hassan bin Jabor Al-Thani (care este preşedintele IOTA, dar şi pilot la Qatar Team) şi Saeed Hareb (preşedintele WPPA), preşedintele ANS, Octavian Belu, primarul Constanţei, Radu Mazăre, preşedintele CSJ Constanţa, Daniel Nicuşor Constantinescu şi administratorul Power Marine, Ionuţ Barbu.
International Offshore Team Association (IOTA), fondată în 1987, este promotorul oficial al Class One Word Powerboat Championship, deţinătoarea drepturilor comerciale pentru întreaga lume şi, totodată, forul care reprezintă interesele tuturor echipelor aflate în cursă. Sediul central al IOTA se află în Qatar, iar preşedintele acestui for este şeicul Hassan bin Jabor Al-Thani.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
