România va primi din partea Uniunii Europene, în intervalul 2007-2013, aproximativ 19,7 miliarde de euro, bani care reprezintă fonduri structurale şi de coeziune, sumă care nu include şi agricultura, a declarat, marţi, secretarul de stat din Finanţe, Bogdan Alexandru Drăgoi.
"Sumele alocate pentru programul operaţional de convergenţă reprezintă 19,2 miliarde de euro, iar cele pentru programul de cooperare economică teritorială reprezintă 0,5 miliarde de euro", a precizat Drăgoi.
Bugetul de stat va trebui să cofinanţeze aceste fonduri cu alte 3,1 miliarde de euro, a adăugat secretarul de stat.
Cea mai mare parte din aceşti bani va fi repartizată către proiectele de infrastructură de transport (23,8%), urmate de proiectele de mediu (23,5%), cele regionale (19,4%).
Guvernul trebuie să asigure finanţarea obligaţiilor asumate de România faţă de UE care sunt estimate la 7,5 miliarde de euro între 2007-2013 şi înseamnă, pe de o parte contribuţia la bugetul comunitar, iar, pe de cealaltă cofinanţarea fondurilor primite de la UE. Contribuţia la bugetul UE va fi de circa un miliarde de euro anual.
Costurile aderării vor creşte odată cu îndeplinirea standardelor agendei de la Lisabona, pentru care guvernul a estimat are nevoie de 150 milioane de euro anual până în 2013.
Romania va primi 19,7 miliarde euro de la UE
Publicat la 03.10.2006, 18:57:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
