România va cere acordul Comisiei Europene de a transfera o cantitate de 400.000 de tone de lapte de la cota alocată pentru vânzări directe la cota pentru livrări la fabrică, măsura fiind motivată de numărul mare de producători care doresc să livreze lapte la fabrică, a declarat, Lucian Elisei.
"Potrivit negocierilor cu Uniunea Europeană, România are dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte, din care două milioane de tone reprezintă vânzări directe iar un milion de tone de lapte sunt pentru livrări la fabrică. Deoarece producătorii au solicitat o cotă mai mare decât cea alocată livrărilor la fabrică, vom cere Comisiei Europene dreptul de a transfera aproximativ 400.000 de tone de lapte către livrări la fabrică", a explicat directorul Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL), Lucian Elisei.
Acesta a precizat că, potrivit tratatului de aderare, România trebuie să obţină aprobarea CE pentru orice transfer pe care intenţionează să-l realizeze în ceea ce priveşte cota de lapte.
"Săptămâna viitoare vom adresa CE solicitarea noastră de a suplimenta cota pentru livrări la fabrică. În primul rând solicitările au depăşit deja cota şi ne aşteptăm ca o parte dintre producători să se răzgândească şi să solicite cotă pentru livrare, nu pentru vânzare directă. Oricum, până la 1 martie 2007 trebuie să dăm deciziile de alocare de cotă celor care doresc să livreze la fabrică, iar până la 15 martie trebuie să primească aceste decizii şi cei care vor vinde direct", a spus Elisei.

