Potrivit unui comunicat de presă, seria de documentare realizată în mai multe ţări se încheie în România, ţară care a trecut printr-o schimbare dramatică de regim în urmă cu 20 de ani.
“Dacă, pentru mulţi, evenimentele din România au însemnat în special înlăturarea violentă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru alţii, acestea au reprezentat imagini înfiorătoare ale orfelinatelor, difuzate în săptămânile şi lunile care au urmat”, spune Mike McCarthy, vicepreşedintele departamentului Reportaje şi Programe Speciale al CNN International.
“Două decenii mai târziu, România, chiar dacă nu este ţara promisă, este o ţară care promite.” Programul CNN dedicat acestei aniversări istorice va include transmisiuni live din Bucureşti, în săptămâna 21-27 decembrie, şi un documentar special, de o jumătate de oră, în care se va vorbi despre revoluţia ce a dus la răsturnarea dictatorului român.
Emisiunea “Toamna schimbării: România” va fi difuzată în premieră sâmbătă, 19 decembrie, ora 19.30, şi va fi reluată în 20, 21 şi 25 decembrie. De asemenea, Fionnuala Sweeney de la CNN va veni la Bucureşti în decembrie, pentru a transmite live pentru emisiunile din prime-time ale CNN International.
România, văzută la CNN
Publicat la 16.12.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
