money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romania vine cu “speculatii” in fata CIJ

Publicat la 11.09.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romania vine cu “speculatii” in fata CIJ

Reprezentantul Ucrainei in procesul de la Haga privind demarcarea spatiilor maritime in Marea Neagra, Sir Michael Wood, membru al Comisiei ONU pentru drept international, a contestat, in penultima zi de pledoarii la CIJ, relevanta hartilor prezentate de Romania saptamana trecuta cu privire la aceasta delimitare existenta deja. Michael Wood a sustinut, potrivit Agerpres, ca aceste harti sunt ambigue, iar unele nici macar nu sunt oficiale, fiind facute de cartografi pentru navigatie. Wood a mai sustinut ca hartile respective dateaza, de fapt, de dupa 1949, din timpul razboiului rece, cand URSS trebuia sa-si apere securitatea, si Insula Serpilor avea importanta strategica.

Potrivit avocatului partii adverse, prezenta semnului de frontiera pe acele harti se datoreaza tocmai faptului ca, in acea perioada, Insula Serpilor, o insula proeminenta in Marea Neagra, avea valoare strategica si existau ratiuni de securitate, in sensul de a marca frontiera pentru vasele si submarinele care treceau prin zona. Wood a mai aratat ca ambele tari au dorit sa stabileasca doar frontiera de stat si nu exista indicatii ca frontiera a fost trasata mai departe, contrazicand afirmatiile avocatilor Romaniei, care au aratat ca frontiera din jurul Insulei Serpilor a fost confirmata si ulterior, printr-o serie de acte bilaterale. Romania a argumentat, saptamana trecuta, ca linia de delimitare merge, conform acordurilor, pe arcul de cerc din jurul Insulei Serpilor, pe o raza de 12 mile marine, iar spatiile maritime exterioare acestei frontiere apartin tarii noastre.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite