În prag de iarnă, autorităţile se tem de o criză de proporţii în alimentarea cu gaze naturale. Aceasta în condiţiile în care preţurile au crescut deja, în urma presiunilor făcute de producători.
În plus, ministrul Economiei îi acuză pe distribuitori pentru că nu au contracte avantajoase, insa nimeni nu-şi asumă răspunderea. Acesta a mai adaugat ca o parte din vina o are si Autoritatea pentru că trebuia să intervină cu mai multă putere, să fie respectate legile ţării.
Preşedinte ANRGN, Ştefan Cosmeanu, sustine ca la poziţia Petrom s-au alăturat şi ceilalţi producători şi în consecinţă, la jumatatea lunii octombrie, un anunţ oficial din partea dispeceratului semnala existenta unor mari probleme. "Şi pentru că noi trebuie să asigurăm buna funcţionare am luat decizia pe care o ştiţi", a mai precizat acesta.



